FOTO | Peștera unică din România unde se țin concerte simfonice. Anul acesta sunt așteptați peste 3.000 de spectatori

Publicat: 15/10/2022, 11:38

În 23 octombrie, de la ora 13.00, Peștera Românești, din județul Timiș, va găzdui un nou concert simfonic. Este vorba despre un eveniment care se organizează de circa 40 de ani, însă, din cauza pandemiei a fost întrerupt, în ultimii doi ani.

În fiecare an, concertul din peștera de la Românești adună mii de oameni. Este un eveniment unic, într-un loc special, de unde toamna poate fi admirată în toată splendoare ei. Peștera se află la poalele Munților Poiana-Ruscă și a găzduit primele concerte în urmă cu patru decenii, inițiatorul acestora fiind doctorul neuropsihiatru Constantin Lupu, același om care în 1975 a înființat Clubul Speotimiș. În 1984 a avut loc primul concertul simfonic în Peștera Românești. De-a lungul anilor au concertat aici soliști din Europa, SUA, Coreea de Sud, Japonia.

Accesul în zonă se poate face pe drumul dintre Deva și Lugoj – DN 68A pâna în localitatea Coșava, din Coșava, urmându-se șoseaua spre Valea lui Liman până în satul Românești. De aici se urmează traseul marcat – cruce galbenă – ce părăsește satul în dreptul cimitirului și duce până la peșteră (1 h mers pe jos). Traseul dintre sat și peșteră este accesibil cu mașini de teren sau cu garda mare până într-o poiană situată la câteva sute de metri de intrarea în peșteră.

Se așteaptă audiență record, la ediția din acest an

Anul acesta, concertul este organizat de Coriolan Gârboni, fostul director al Filarmonicii din Timișoara, care de 30 de ani a făcut echipă cu Constantin Lupu, în organizarea acestor evenimente.

“Fiind după pauza din pandemie cred că vom avea un record de spectatori. La edițiile de înainte de pandemie aveam circa 3.000. Este extraordinar de greu de gestionat un astfel de eveniment. Avem, ca de fiecare dată, sprijinul celor de la Speotimiș, fără de care nu ne-am descurca și al Primăriei Tomești, care ne ajută foarte mult. Concertul este organizat de Fundația Academică Culturală Timișoara, pe care o conduc. Avem sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș. În acest an, vom avea un concert al orchestrei simfonice Artkammerorchester, formată din unii dintre cei mai valoroși instrumentiști români, majoritatea de la Opera Națională Română din Timișoara, conduși de maestrul Ovidiu Rusu. De asemenea, avem bucuria să-i avem soliști pe Lăcrămioara Cristescu, Cosmin Ifrim, Dan Patacă și chiar pe Cristian Rudic, directorul Operei Române din Timișoara”, spune Coriolan Gârboni.

Având în vedere succesul care îl are concertul din peșteră, organizatorii pregătesc și o supriză pentru anul viitor, când Timișoara este Capitala Europeană a Culturii. În loc de un singur concert, vor fi organizate trei evenimente de acest fel.

Accesul la concert este gratuit, în limita spațiului din peșteră.

Peștera Românești, celebră în întreaga lume

De-a lungul timpului, la peștera din Românești au ajuns muzicieni din întreaga lume, dar și mii de turiști de toate naționalitățile. Mai este cunoscută sub numele de Peștera Mare de la Fereșești sau Peștera cu Apă.

Conform celor de la Speotimiș, existența peșterii a fost cunoscută omului încă din cele mai vechi timpuri, drept dovadă stând urmele de locuire în perioada paleoliticului, mezoliticului și neoliticul. Săpăturile arheologice efectuate în Peștera Românești au fost conduse de Marius Moga în anul 1949.

Cu această ocazie au fost identificate dovezi de locuire din paleoliticul superior: o vatră de foc pe care erau opt colți de Ursus Spelaeus și două instrumente din os. Din locuirea neolitică, în afară de ceramica aparținând culturii Tisa (I-II), s-a descoperit și o groapă ce a servit ca depozit de cereale.

Printre primele cercetări efectuate în Peștera Românești au fost realizate de Theodor Ortvay-Orthmayr în anul 1872. Cercetări speologice mai complexe s-au întreprins abia în anul 1963, când s-a întocmit și primul plan topografic al peșterii.

Galeriile accesibile turiștilor însumează 340 metri. Intrarea este lată de 9,5 metri și înaltă de 2 metri. Galeria principală este aproape rectilinie, atingând dimensiunile cele mai mari în Sala Liliecilor, numită astfel datorită coloniei de lilieci ce sălașluiește aici. Temperatura medie în peșteră este cuprinsă între 6 și 8 grade Celsius.

Peștera beneficiază de o acustică deosebită, fapt care a dus la organizarea concertelor de muzică clasică, jazz, blues, rock sau electronică. Primul concert găzduit de Peștera Românești a avut loc în anul 1984.

Foto: Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș

Daniel Groza
Daniel Groza și-a început cariera de jurnalist în anul 1997, în presa locală, ca reporter la ziarul Redeșteptarea din Lugoj (6 ani), ziar la care mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea